Hertz România integrează trei noi branduri în portofoliul
său. Autotechnica Fleet Services, compania care deține franciza Hertz International în România,
preia subsidiarele Thrifty, Dollar și Firefly Rent a Car.
Autotechnica Fleet
Services devine oficial proprietarul francizelor a încă trei branduri de pe piața de închirieri auto:
Thrifty, Dollar și Firefly, companii operate la nivel internațional de Hertz. În urma
achiziției la nivel mondial a companiei Dollar Thrifty Automotive Group de către Hertz
Global Holdings, conducerea încredințează operarea Thrifty Car Rental și Dollar Rent a Car, pe
piața din
România, echipei de management de la Autotechnica Fleet Services. În ceea ce
privește
brandul american Firefly, acesta intră în premieră pe piața noastră.
„Operarea acestor branduri
noi va ajuta Autotechnica Fleet Services să își majoreze cota de piață de pe segmentul de
închirieri auto din România și va avea un rol esențial în extinderea rețelei și în creșterea vânzărilor. Această achiziție ne va face mai competitivi și ne va oferi
posibilitatea de a acoperi în totalitate cerințele clienților noștri, printr-o gamă
variată de produse și servicii”, declară Georgios Asimakis, Country Managerul companiei.
Preluarea brandurilor
Thrifty, Dollar și Firefly va ajuta Autotechnica Fleet Services să atingă mai multe
categorii de clienți și va introduce în România conceptul „economy cost” pe piața de profil. Astfel, Hertz
România își mărește considerabil prezența la nivel național, reușind să acopere toate segmentele de preț: economy, medium și premium.
Un alt beneficiu al
prezenței acestor branduri în România va fi simțit și în rândul vânzărilor
de automobile, Autotechnica Fleet Services achiziționând în ultimele 18
luni peste 500 de mașini noi, de diferite categorii și mărci.
„Până la sfârșitul lunii mai am
înregistrat o creștere vizibilă față de aceeași perioadă a anului precedent, iar o parte din această majorare se
datorează și adăugării noilor branduri în portofoliul Hertz România. Ne așteptăm ca până la sfârșitul anului să
înregistrăm o creștere totală de peste 20%, față de 2014”, subliniază Georgios Asimakis.
În România, brandul
Thrifty & Dollar va avea prezență fizică în șapte locații, prin intermediul
sucursalelor Hertz, în timp ce Firefly va opera în regim online, urmând să
ofere servicii în locații apropiate marilor aeroporturi din țară (Otopeni, Cluj, Timișoara, Sibiu, Constanța).
Autotechnica Fleet Services este una din subsidiarele
Autohellas din Grecia, cea mai mare franciză Hertz Rent a Car din Europa,
operând pe piața din România, Grecia, Cipru, Bulgaria, Ucraina, Serbia și Muntenegru.
Pentru fiecare brand, compania are atât propriul centru independent de rezervare a mașinilor, cât și site-uri separate, prin care clienții pot vedea rapid și ușor parcul de vehicule oferite de fiecare și pentru a avea posibilitatea de a face rezervare on-line:
- Centru de rezervări pentru Thrifty & Dollar:
Tel.: 021 407 204;
Email: reservations@thriftyrentals.ro
- Pentru închirieri Firefly:
Email:reservations@fireflycarrentals.ro;
Website: www.fireflycarrentals.ro.
Sursa: Gabriela Man, Client
Service Nomad Advertising
0 comentarii