Hayden Paddon Raliul Poloniei 2015
Echipa Hyundai Motorsport a terminat Raliul Poloniei, etapa a saptea din Campionatul Mondial de Raliuri, cu toate cele patru masini inscrise in competitie.
Hayden Paddon a terminat pe locul patru, fiind cel mai bine clasat pilot cu un model Hyundai i20 WRC, iar Thierry Neuville s-a clasat pe pozitia a sasea.
Dani Sordo a intrat in puncte, pe locul 10, in timp ce olandezul Kevin Abbring a continuat procesul de acumulare de experienta alaturi de Hyundai Motorsport.

Echipa Hyundai Motorsport a reusit o performanta excelenta si a terminat Raliul Poloniei, etapa a saptea din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC) cu toate cele patru masini inscrise in competitie. Etapa din Polonia a fost prima, de la implicarea in mondialul de raliuri, in care Hyundai Motorsport a concurat cu patru echipaje.

Doua dintre modelele Hyundai i20 WRC inscrise in aceasta etapa au terminat in top sase, cu echipajul Hayden Paddon si John Kennard pe locul patru, iar Thierry Neuville si Nicolas Gilsoul pe locul sase. Paddon a profitat de accidentul finlandezului Jari-Matti Latvala in Power Stage si a reusit sa mai urce o pozitie, de pe cinci pe patru, dupa ultima proba speciala.

Spaniolii Dani Sordo si Marc Martí au terminat in top 10, iar Kevin Abbring si Sebastian Marshall au acumulat informatii utile la volanul modelului Hyundai i20 WRC, parcurgand si ei toate specialele din Raliul Poloniei.

Duminica, in ultima zi a raliului, a fost programata o singura proba speciala (Baranowo, 14,6 km) care a fost parcursa de doua ori, ultima avand si rol de Power Stage, speciala pe care pilotii pot aduna puncte suplimentare.

Cu o evolutie constanta, Hayden Paddon (#20 Hyundai i20 WRC, Hyundai Mobis World Rally Team) si-a asigurat pozitia a patra, la finalul unui raliu dificil. Pentru neozeelandez aceasta a fost a doua clasare consecutiva in top 4, dupa rezultatul excelent din Raliul Sardiniei.

“A fost un weekend destul de bun si finalul a fost unul excelent tinand cont de conditii. A fost un raliu dificil, in care ne-am gasit greu ritmul si tocmai de aceea sunt multumit cu inca o clasare in top patru. A fost o experienta utila pe probele foarte rapide de aici si chiar daca majoritatea specialelelor au fost noi am reusit sa facem fata tuturor solictarilor. In plus, echipa noastra a facut fata provocarii de a concura cu patru masini. Informatiile de aici ne vor ajuta sa ne pregatim mai bine pentru Raliul Finlandei, unde ne asteapta speciale la fel de rapide”, a spus Paddon.

Neuville (#7 Hyundai i20 WRC, Hyundai Shell World Rally Team) a reusit sa termine raliul pe locul sase chiar daca a fost implicat intr-un incident spectaculos pe prima speciala de duminica (SS18 Baranowo - 14.60km). Belgianul a scapat insa fara probleme si a reusit sa termine in puncte Raliul Poloniei.

“Cred ca putem fi multumiti cu ceea ce am obtinut aici un Polonia. Am fost un weekend in care am avut un ritm bun, dar in care nu am ales de fiecare data pneurile potrivite. Duminica dimineata am iesit in decor si pur si simplu nu stiu ce s-a intamplat. Am fost insa foarte norocos pentru ca am putut merge mai departe. Am adunat puncte importante la constructori si cel mai important este ca acum putem fi optimisti in ceea ce priveste Raliul FInlandei, urmatoarea etapa din Campionatul Mondial”, a spus Neuville.

Si pentru Dani Sordo (#8 Hyundai i20 WRC, Hyundai Shell World Rally Team) a fost un weekend plin de provocari. Spaniolul a avut un ritm bun si cu siguranta va beneficia de experienta adunata aici in Raliul Finlandei, o alta etapa foarte rapid pe macadam.

“Sincer, nu este rezultatul pe care mi l-am dorit pentru ca vroiam sa ne luptam pentru o pozitie mult mai buna, dar m-am simtit foarte bine pe aceste probe. Din pacate specialele au fost mai rapide decat am anticipat si am avut o problema cu lipsa de incredere in dictare si masina si am fost foarte lenti pe viraje. Am incercat sa fortam, dar nu a fost deloc usor. Trebuie sa ne pregatim mai bine pentru urmatorul raliu, care va fi la fel de rapid si trebuie sa ne imbunatatim dictarea. Sa speram ca ne vom descurca mai bine in Finlanda”, a spus Sordo.

Kevin Abbring (#10 Hyundai i20 WRC, Hyundai Mobis World Rally Team) a avut o abordare prudenta si a incercat sa adune cat mai multe informatii la cea de-a doua prezenta in WRC cu Hyundai Motorsport. Olandezul a crescut ritmul constant si cu siguranta experienta de aici il va ajuta in viitor.

“Sunt foarte fericit ca am terminat acest raliu, al doilea alaturi de echipaHyundai Motorsport. M-am simtit excelent pe acest probe foarte rapide si am invatat multe. A trebuit sa modificam dictarea permanent si pe unele probe as fi vrut sa am mai multa incredere in notitele noastre, dar cel mai important a fost sa terminam acest raliu si asta am si facut. Este fantastic sa fac parte din echipa Hyundai Motorsport si de abia astept urmatoarea provocare cand vom lua startul in Raliul Germaniei pe asfalt”, a spus Abbring.

Hyundai Motorsport a adunat puncte importante in clasamentul constructorilor si dupa Raliul Poloniei s-a apropiat la doar doua puncte de echipa aflata pe locul secund in acest clasament.

“In primul rand sunt multumit ca am terminat Raliul Poloniei cu toate cele patru modele Hyundai i20 WRC cu care am luat startul. A fost o premiera pentru noi si faptul ca toate echipajele noastre au ajuns la sosire intr-o etapa atat de solicitanta spune multe despre eforturile facute de echipa. Hayden a avut inca o evolutie buna si sunt bucuros ca a terminat in top patru. Si Thierry a avut un weekend bun iar iesirea in decor de duminica a fost una foarte spectaculoasa, dar a avut norc si a putut continua. Dani nu a avut un sfarsit de saptamana usor, dar este important ca si el a intrat in puncte, iar pentru Kevin a fost o experienta intensa care-l va ajuta in viitor. A fost un raliu cu experiente pozitive si in care am vazut ce trebuie imbunatatit pentru etapa urmatoare din Finlanda”, a spus si Michel Nandan, directorul echipei.

Rezultate Raliul Poloniei2015:
S. Ogier / J. Ingrassia (Volkswagen Polo R WRC) 2:26:11.5
A. Mikkelsen / O. Floene (Volkswagen Polo R WRC) +11.9
O. Tanak / R. Molder (Ford Fiesta RS WRC) +23.0
H. Paddon / J. Kennard (Hyundai i20 WRC) +1:14.6
J.M Latvala / M. Anttila (Volkswagen Polo R WRC) +1:24.7
T. Neuville / N. Gilsoul (Hyundai i20 WRC) +1:44.5
K. Meeke / P. Nagle (Citroën DS3 WRC) +1:57.7
R. Kubica / M. Szczepaniak (Ford Fiesta RS WRC) +2:08.3
M. Østberg / J. Andersson (Citroën DS3 WRC) +2:18.2
D. Sordo / M. Martí (Hyundai i20 WRC) +2:48.4
    …
    15. K. Abbring / S. Marshall (Hyundai i20 WRC) +8:37.7 

Clasament general – piloti – Campionatul Mondial de Raliuri FIA
S. Ogier 161 puncte / A. Mikkelsen 83 / M. Østberg 69 / J.M. Latvala 66 / T. Neuville 58 / K. Meeke 53 / E. Evans 53 / H. Paddon 44 / O. Tanak 40 / D. Sordo 39 / M. Prokop 27 / K. Al Qassimi 9 / Y. Protasov 8 / S. Loeb 6 / N. Al-Attyiah 6 / A. Al-Kuwari 6 / R. Kubica 6 / D. Dominguez 4 / P. Andreucci 4 / N. Fuchs 2 / G. Saba 2 / J. Kopecky 2 / J. Ketomaa 1 / F. Villagra 1

Clasament general – constructori – Campionatul Mondial de Raliuri FIA
Volkswagen Motorsport 214 puncte / Citroën Total Abu Dhabi World Rally Team 125 / Hyundai Motorsport 123  / M-Sport World Rally Team 114 / Volkswagen Motorsport II 49 / Hyundai Motorsport N 43 / Jipocar Czech National Team 35 / FWRT SRL 3

Sursa: Hyundai Auto Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii