DS a anunţat cearea propriei divizii sport auto: DS Performance.
DS Performance aduce echipei DS Virgin Racing expertiza tehnologică
necesară în cercetarea şi dezvoltarea Formulei E.
Infiinţată în cadrul centrului de Excelenţă PSA din
Satory, DS Performance este coordonată de Yves Matton.
Bazându-se pe expertiza
tehnologică şi pe succesul repurtat la WRC şi WTCC de echipele lui Yves Matton,
inginerii DS Performance au dezvoltat ansamblul grupului motopropulsor GMP (e-motor/cutie
de viteze/control) al DSV-01. De altfel, au conceput, de asemenea, şi sistemul
de răcire, suspensia spate şi transmisia. Sistemul de gestionare a motorului a
fost dezvoltat în colaborare cu Magnetti
Marelli.
DS Performance va fi
alături de DS Virgin Racing pe tot sezonul, astfel încât Sam Bird şi Jean-Eric
Vergne să poată profita la maximum de întreaga chintesenţă a maşinilor lor de
curse.
«Nu doar un simplu laborator R&D, DS Performance reprezintă o
veritabilă oglindă a expertizei tehnologice şi spiritului avangardist al Mărcii
DS. Este un lucru firesc faptul că am apelat la Yves Matton şi la echipele
sale, care au fost de mai multe ori campioni mondiali la WRC şi WTCC, pentru a
desăvârşi maşina de curse 100% electrică DSV-01». Yves Bonnefont, Director General al Mărcii DS.
«Sunt extrem de bucuros de faptul că DS ne-a acordat
încrederea sa deplină în eforturile noastre de a duce la bun sfârşit
dezvoltarea conceptului DSV-01. După activitatea depusă în ultimele luni, suntem
extrem de încântaţi atât eu cât şi echipele mele de realizarea cu succes a
primelor teste oficiale ale DSV-01 cu Sam Bird şi Jean-Eric Vergne. Vom susţine
în continuare DS Virgin Racing şi vom lucra împreună din Pékin până în Londra
pentru ca Marca DS să se bucure de succes şi în domeniul competiţiilor sportive ! » Yves Matton, Director DS Performance
Despre DS Performance
DS Performance
reprezintă divizia sport auto a Mărcii DS. Experienţele pe care DS Performance
le-a acumulat în cadrul Campionatului FIA Formula E contribuie la dezvoltarea
tehnologiilor electrice. Acest departament va fi un adevărat accelerator în domeniul
R&D, al tehnologiilor inovatoare precum Hybride Plug-in sau 100% electric.
Tehnologii la care lucrează grupul PSA şi de care Marca va beneficia în scurt
timp.
Marca
DS
Născută la Paris, marca
franţuzească DS a fost înfiinţată oficial la 1 iunie 2014. Principalul
obiectiv: acela de a reînvia gama premium în industria auto din Franţa.
Inspirată din înalta expertiză
franţuzească, DS duce mai departe valorile inovaţiei şi unicităţii mostenite de
la primul DS din 1955. Concepută pentru acei clienţi dornici să se afirme,
gama DS include: DS 3, DS 3 CABRIO, DS
4, DS 5, DS 5LS* şi DS 6*. Gama
propune autovehicule care se disting prin stilul aparte, rafinamentul în cele
mai mici detalii, materialele nobile şi tehnologiile inovatoare, precum
ansamblul de propulsie hibrid diesel Hybrid4, ce echipează versiunea DS 5.
Disponibilă în Europa în magazinele DS, la standurile de prezentare dedicate,
din cadrul reţelei CITROËN, DS detine propria reţea de puncte de vânzare în
China. DS reprezintă, astfel, pentru clienţii săi, o experienţă a mărcii care
depaşeşte produsul în sine, graţie ofertei exclusive de servicii premium, în
special prin intermediul clubului DS PRIVILÈGE. Pâna acum marca înregistreaza
un număr de 550 000 unităţi vândute de la lansare.www.driveDS.com.
*Comercializate exclusiv
in China.
Sursa: Georgiana Patru,
Manager PR Trust Motors S.R.L.
0 comentarii