La uzina BMW Group din Leipzig a început producţia de
serie a noului BMW M2 Coupé. Producţia se realizează pe linia principală,
într-un mix flexibil cu modelele BMW Seria 2 Coupé şi Cabrio, BMW Seria Active
Tourer şi BMW Seria 1 cu cinci uşi. Datorită flexibilităţii mari a uzinei, noul
M2 Coupé a putut fi integrat ideal în structura existentă a fabricii. Volumul
total al producţiei la uzina din Leipzig este în prezent de aproximativ 750 de
automobile pe zi - modele ale mărcii principale -, alături de peste 100 BMW i3
şi peste 20 BMW i8.
Prin începerea producţiei BMW
M2 Coupé, uzina BMW Group din Leipzig îşi consolidează importanţa deosebită pe
care o are în fabricarea flexibilă de automobile exclusive pentru piaţa
mondială. Leipzig este singura locaţie de producţie a BMW Group, care fabrică
atât automobile ale mărcii principale BMW, cât şi modele BMW i şi BMW M. M2
Coupé este urmaşul modelului BMW Seria 1 M Coupé, care a fost construit tot la
Leipzig în anii 2011 şi 2012.
Datorită celei mai moderne tehnologii
M TwinPower Turbo, BMW M2 Coupé impresionează prin eficienţa deosebită. Nou
dezvoltat, motorul de 3,0 litri, cu şase cilindri dispuşi în linie, oferă
modelului BMW M2 Coupé o putere maximă de 272 kW/370 CP la o turaţie de 6.500
rpm. Modelul sportiv de înaltă performanţă din clasa compactă dispune de un
cuplu maxim de 465 Nm, care, pentru o scurtă perioadă, ajunge la 500 Nm
datorită funcţiei Overboost. Echipat cu transmisia opţională M cu dublu
ambreiaj, cu şapte trepte, BMW M2 Coupé realizează sprintul de la 0 la 100 km/h
în doar 4,3 secunde.
Sursa: BMW Romania
0 comentarii