Transmisie Manuala Automatizata
Suzuki a fost recompensat cu Premiul Președintelui Societății Japoneze pentru Promovarea Industriei Auto (JSPMI) în cadrul celei de-a 13-a ediție a Premiilor JSPMI pentru dezvoltarea Transmisiei Manuale Automatizată cu manevrabilitate îmbunătățită și utilizare simplificată.

Compania Suzuki Motor Corporation a fost recompensată, în premieră, cu Premiul Președintelui Societății Japoneze pentru Promovarea Industriei Auto (JSPMI) în cadrul celei de-a 13-a ediție a Premiilor JSPMI pentru dezvoltarea Transmisiei Manuale Automatizată cu manevrabilitate îmbunătățită și utilizare simplificată. Noile premii JSPMI se acordă corporațiilor, universităților, institutelor de cercetare și membrilor acestora, ale căror cercetări și rezultate, precum și aplicațiile acestora în domeniul auto, au un impact semnificativ asupra progresului și dezvoltării tehnologiilor industriei auto.  

Transmisia Manuală Automatizată este un nou tip de transmisie care combină caracteristicile unei transmisii automate cu cele ale unei transmisii manuale. Suzuki a dezvoltat-o sub numele de AGS (Auto Gear Shift – Schimbător Automat de Viteze).

Aceasta oferă avantajele unei manevrabilități facile, precum și un consum eficient de carburant, datorită instalării unui actuator electro-hidraulic care operează automat ambreiajul și schimbătorul de viteze, funcționând asemenea unei transmisii manuale economice în cinci trepte.

Hideki Komada, membru al echipei de cercetare și dezvoltare premiate, a declarat: “Implementarea tehnologiei AGS a fost posibilă datorită muncii în echipă a inginerilor noștri. Ne simțim onorați pentru faptul că eforturile noastre susținute au fost recunoscute și pentru că am contribuit la dezvoltarea unor noi tehnologii.“

Sursa: Berti Panaiot, National Communication Manager
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii