Începând de
anul acesta, Retromobil Club România organizează Campionatul de Raliuri de
Regularitate pentru Vehicule Istorice. Campionatul este compus din 7 etape,
prima fiind Old Cars Rally Cheia 2016 programată pentru data de 22-24 aprilie.
Startul se va da de la Băneasa Shopping City vineri 22 aprilie la ora 10.00.
Georgios Ladopoulos, Președintele Comisiei Sportive
a RCR explică noutățile acestui campionat:
Ce sunt
Raliuri de Regularitate?
Raliurile de Regularitate au aceeași structură cu raliurile
sportive, cu etape și probe speciale (Teste de
Regularitate) însă obiectivul lor nu este obținerea timpului cel mai
scurt pe PS ci atingerea unui timp ideal impus de organizator. Orice abatere de
la acest timp, fie ea cu plus sau minus, fiind penalizată cu puncte. Cel care la
sfârșitul raliului obține cele mai puține
puncte de penalizare este declarat câstigător. Vitezele medii atât pe Etape cât
și pe Teste de Regularitate nu pot depăsi 50km/h, preocuparea
principală a organizatorului fiind deplasarea relaxată echipajelor.
Cine poate
participa la aceste Raliuri?
Pot participa toate vehicule (auto, moto, utilitare) care au
inscripționată în Cartea de Identitate mențiunea “Vehicul Istoric”.
Această mențiune se obține după ce vehiculul este
inspectat de Comisia Tehnică a RCR care eliberează Certificatul de Atestare a
Vehicului Istoric (mai multe detalii pe site RCR www.retromobil.ro ). Nu
trebuie licențe speciale pentru pilot/copilot, sau alte modificări a
vehiculelor, Raliurile desfășurându-se pe drumuri
publice deschise circulației.
Ce aparatură
este necesară pentru aceste Raliuri?
Atât la nivelul organizatorului cât și la nivelul participanților,
aparatura este mai sofisticată față de raliurile de viteză.
Având în vedere că majoritatea cronometrărilor sunt în puncte ascunse,
organizatorul are nevoie de echipamente speciale cu infraroșu,
radiofrecvențe sau GPS, iar participanții trebuie să-și
echipeze mașina cu un tripmaster calibrat perfect și
să dețina, după caz, cronometre (unu, două sau chiar trei), tabele de
calcule, și aparatură de calculare a vitezei medii. Copilotul are mult de
lucru și trebuie să dea dovadă de o bună orientare și
cunoștiințe de matematică. Pentru
aceste concursuri recunoașterile sunt interzise, iar
traseul necunoscut până în momentul startului. Roadbook-ul se primește
de către concurenți chiar înainte de start.
Ralurile de Regularitate sunt mai degrabă un joc de precizie si strategie, ce
pot deveni chiar distractive pentru întreaga familie.
Cum a pregătit
Comisia Sportiva a RCR acest Campionat?
S-au organizat o serie de seminare la Tg. Mureș
cu sprijinul Primariei locale și subvenționate
de RCR pentru pregătirea atât a
organizatorilor cât și a arbitrilor. În
momentul de față sunt zece organizatori și
peste treizeci de arbitri licențiati în toată țara,
iar în curând se va organiza un nou seminar pentru arbitri în București.
S-a achiziționat și echipamentul necesar
pentru desfășurarea acestor Raliuri, iar în momentul de față
lucrăm la un soft pentru rezultate. Toate acestea sunt puse la dispoziția
organizatorilor graturit, RCR acoperind și o bună parte din
cheltuielile membrilor Comisiei Sportive care supraveghează evenimentele
Campionatului. Evident că toate acesteatea se simt și
de către participanți, care plătesc sume
modice pentru a concura la aceste evenimente.
Care sunt
planurile de viitor?
Mișcarea vehiculelor istorice
este în plină expasiune în toată țara - în Europa cu atât
mai mult- iar în acest context, Raliurile de Regularitate cunosc o apreciere
sporită. RCR a propus Federației Române de Automobilism
Sportiv (FRAS) și Automobil Clubului Român
(ACR) în urmă cu câteva luni constituirea unei Comisii Naționale
care să gestioneze motorsportul istoric considerând că este mult diferit față
de cel cu mașini modern. Așteptăm în continuare un
răspuns pentru o întâlnire “trilaterală”, RCR fiind deschis la orice colaborare
care să ajute creșterea nivelului
automobilistic istoric din România. Până atunci, Comisia Sportivă a RCR pregătește
evenimentele naționale și
internationale care vor oferi bucurie atât participanților
cât și spectatorilor. Așa că, vă invităm la
startul Campionatului de săptămâna aceasta la Băneasa Shopping City vineri la
ora 10.00!
Sursa: Sibiu Rally Romania
0 comentarii