“Cupa Gorjului”, cea de-a patra etapa a Campionatului National de
Viteza in Coasta, va oferi din nou participantilor posibilitatea de a pilota pe
cel mai inalt drum din Romania. Binecunoscutul traseu de la Novaci-Ranca, de pe
DN67C Transalpina, are o lungime de 5,025 km, cu o panta maxima de 12% si o
diferenta de nivel de 342 m. Transalpina traverseaza Muntii Parang de la N la S
fiind paralela cu Valea Oltului si Valea Jiului si leaga Localitatea Saliste
din Județul Sibiu de Localitatea Novaci din Județul
Gorj, punctul de atitudine maxima al celebrului drum fiind la 2145m in Pasul
Urdele.
Gabriel ENE, campionul en-titre al clasei H3, vine la Ranca cu
moralul ridicat dupa ce la etapa precedenta de la Brasov a reusit prima sa
victorie in cadrul clasei rezervata automobilelor cu doua roti motrice.
“Ma bucura faptul ca avem ocazia de a pilota pe cel mai inalt drum
din Romania. De fiecare data revin cu placere la Cupa Gorjului deoarece aici am
reusit primul podium din cariera, in anul 2014. Victoria de la etapa de la
Brasov m-a ambitionat si sper sa pot repeta frumosul rezultat. Vom aborda etapa
la fel ca si pana acum, cu un pilotaj curat si cat mai aproape de limita. Fata
de etapa precedenta masina a mai suferit cateva mici modificari pe partea de
aerodinamica si vom vedea daca au efectul scontat. Marea noutate din cadrul
echipei o reprezinta colaborarea pentru aceasta etapa cu compania Atifco Foods.
Cu aceasta ocazie vom promova produsul de bautura energizanta Diablo. Revenind
la traseu, si etapa in sine, pot spune ca personal sunt fericit sa avem o etapa
de asemenea natura in cadrul campionatului si imi doresc sa vedem cat mai multi
spectatori pe marginea traseului de concurs, asa cum se intampla in fiecare
an.”
Cupa Gorjului se va desfasura in perioada 9-10 iulie, primele
manse de recunoasteri urmand a avea loc sambata incepand cu ora 9.00.
Shark Racing
beneficiaza de sprijinul Atifco Foods – Diablo Energy Drink, sgmarket.ro, Centrul
Medical Natisan, House of Cookies, Serus, Ideal Media Advertising si RallyTube
pe intreaga durata a sezonului competitional 2016.
Sursa: Eduard
Baban, Editor
in Chief - Motorsportnews.ro
0 comentarii