Federal Mogul World Record Drive
Produsele Champion şi FERODO au sponsorizat cursa în care Rainer Zietlow a stabilit un nou record mondial de şase zile şi nouă ore, din estul Rusiei până în Portugalia.

Federal-Mogul Motorparts, o divizie a Federal-Mogul Holdings Corporation (NASDAQ: FDML), a echipat cu cele mai noi produse FERODO® şi Champion® o expediţie auto care a doborât un nou record mondial, străbătând peste 15.000 km de-a lungul întregului continent eurasiatic, din oraşul Magadan din Rusia şi până în capitala Portugaliei, Lisabona. Cursa a durat şase zile, nouă ore şi 38 minute, doborând recordul anterior de opt zile şi 15 ore. Echipa a condus un Volkswagen Touareg, dotat cu produse de frânare Ferodo şi bujii incandescente, filtre şi ştergătoare Champion.

Șoferul, germanul Rainer Zietlow, are deja trei recorduri Guiness şi trei recorduri mondiale de cursă lungă, precum cel pentru cea mai lungă călătorie în jurul lumii într-un vehicul alimentat cu gaz natural comprimat (GNC), un record mondial pentru altitudine şi recordurile pentru cea mai rapidă maşină pe Panamericana şi pentru călătoria între Norvegia şi Africa de Sud. Echipa lui Zietlow şi-a început călătoria din Magadan, Rusia, pe data de 1 iulie, ora 06:00 AM. Traseul a acoperit distanţa de 15.145 km, traversând mai mult de 20 de regiuni din Rusia, şapte ţări şi trecând prin 11 fusuri orare.

Călătoria a avut de înfruntat condiţii extreme încă de la start: localnicii denumesc prima porţiune de 3.000 km, între Magadan şi Yakutsk, “Drumul oaselor”. Plin de gropi adânci şi înşelătoare, drumul devine deseori impracticabil după ploi abundente, astfel că viteza de parcurgere a depins foarte mult de condiţiile meteorologice.

“Suntem încântaţi că am fost sponsorizaţi de Federal-Mogul Motorparts în această încercare de doborâre a recordului”, a spus Rainer Zietlow. ”Performanţa fiabilă şi durabilitatea au fost esenţiale pentru succes. Am ştiut că alegând produsele FERODO şi Champion, Volkswagen-ul Touareg cu care am participat va fi echipat cu piese OE testate extensiv, de calitate superioară, care nu ne vor lăsa la greu. ”

În ultimii zece ani, Rainer Zietlow a contribuit la acţiunile caritabile pentru ajutorarea orfanilor organizate de SOS Satele Copiilor. Echipa a vizitat unul dintre satele din Belarus înscrise în program pentru a dona 10 eurocenţi pentru fiecare kilometru parcurs pentru această organizaţie, în timpul încercării de a doborî recordul mondial.

Modelul Volkswagen Touareg ales pentru această expediţie este echipat cu un motor V6 TDI de 244 CP şi a fost modificat pentru cursă la fabrica Volkswagen din Bratislava, Slovacia. Lista de îmbunătăţiri include lumini de drum cu intensitate sporită, suspensie întărită şi jante dezvoltate iniţial pentru doborârea recordului North Cape-to-Cape Town. Adăugarea a două rezervoare suplimentare de combustibil a ajutat la extinderea autonomiei vehiculului la incredibila cifră de 3.000 km.

Marea majoritate a componentelor Touareg sunt standard, inclusiv cele furnizate de FERODO şi Champion. Orice posesor de Volkswagen Touareg poate achiziţiona cu uşurinţă piese OE la acelaşi standard de calitate ca cele folosite pe maşina condusă de echipa lui Rainer Zietlow către cucerirea recordului mondial, precum plăcuţele şi discurile de frână Ferodo, ştergătoarele, bujiile incandescente şi filtrele Champion. Rainer Zietlow va expune Touareg-ul şi discurile sale de frână așa cum arată în urma călătoriei la Târgul Automechanika ce se va desfăşura între 13 şi 17 septembrie 2016 la Frankfurt.

Despre Federal-Mogul
Federal-Mogul Holdings Corporation (NASDAQ: FDML) este un furnizor global de top de produse şi servicii destinate producătorilor auto şi operatorilor de service pentru vehicule şi echipamente de pe piaţa automobilelor, vehiculelor comerciale uşoare, medii şi grele, navale, feroviare şi aerospaţiale, precum şi de pe piaţa energetică şi industrială. Produsele şi serviciile companiei contribuie la reducerea consumului de combustibil, a emisiilor de CO2, şi îmbunătăţesc siguranţa vehiculelor.

Federal-Mogul cuprinde două departamente comerciale independente, conduse fiecare de către un director general executiv, aflat în subordinea consiliului de administraţie al Federal-Mogul.

Divizia Federal-Mogul Motorparts vinde şi distribuie un portofoliu larg de produse prin intermediul a peste 20 dintre cele mai recunoscute mărci de pe piaţa globală auto din segmentul aftermarket, deservind în acelaşi timp echipamente originale către producătorii de vehicule. Mărcile aftermarket ale companiei includ sistemele de aprindere BERU®*, bujiile, ştergătoarele şi filtrele Champion®, produsele pentru motoare AE®, FP Diesel®, Goetze®, Glyco®, Nüral® şi Payen®, piesele de direcţie şi suspensie MOOG® şi produsele pentru frânare Ferodo®, Wagner®, Beral®, Necto®, Duron®, JURID®, Stop® şi Abex®.

Divizia Federal-Mogul Powertrain proiectează şi produce componente originale pentru sisteme de propulsie şi produse de protecţie a sistemelor pentru autoturisme, autovehicule grele, aplicaţii industriale şi de transport.

Federal-Mogul a fost înfiinţată la Detroit în anul 1899 şi are sediul central în Southfield, Michigan. Compania are peste 53.000 de angajaţi la nivel global. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.FMMotorparts.com.

*BERU este marcă comercială înregistrată a BorgWarner Ludwigsburg GmbH

Sursa: Olivia Bălţătescu, Account Executive, MccannPR
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii