Goodyear Tire & Rubber Co. raportează rezultate record
pentru cel de-al treilea trimestru al anului în curs, precum și pentru primele
nouă luni ale anului 2016.
“Am livrat rezultate
solide în acest trimestru al anului, cu o margine totală pe segmentul
operațional de 14,5 procente, ceea ce face ca venitul nostru pe segmentul
operațional să atingă un nivel record pe întregul an la zi,” a spus Richard J.
Kramer, președinte și CEO.
“Revizuirea obiectivelor
noastre pentru anul 2016 reflectă volatilitatea industriei care a avut un
impact asupra afacerii noastre cu anvelope de camion din
SUA. Aceasta nu va avea însă și un impact asupra poziției solide pe care o
deținem și a planului de execuție pe termen lung,” a spus acesta.
“Strategia noastră este
de a profita de oportunitățile pe care le deschid tendințele din industria
noastră. Cererea la nivel global de anvelope cu valoare adăugată mare și cu
diametre mari ale jantelor este în creștere. Suntem încrezători că portofoliul
nostru de astfel de produse și avantajele noastre de distribuție ne
poziționează pe drumul potrivit pentru a susține o astfel de creștere și de a
atinge obiectivele propuse până în 2020,” a spus Kramer.
În acord cu această strategie, pe 24 octombrie a.c. compania și-a anunțat
intenția de a închide unitatea de producție din Philippsburg, Germania, și de
a-și realinia capacitatea din Europa pentru a crește producția de anvelope cu
valoare adăugată mare. “Focusul nostru este de a câștiga segmentele de piață cu
valoare mare și de a reduce expunerea pe piețele cu creștere scăzută sau în
declin pentru a sublinia cât mai bine valoarea mărcilor noastre și pentru a ne
ajuta clienții să își crească profitabilitatea,” a adăugat acesta.
Vânzările Goodyear în
cel de-al treilea trimestru al anului au fost de 3,8 miliarde de dolari, în
scădere față de 4,2 miliarde înregistrate anul trecut, cu o scădere dată de
deconsolidarea subsidiarei din Venezuela.
Volumul de unități de
anvelope a totalizat 42 de milioane de dolari, volum care în principiu s-a
plafonat începând cu 2015 după ajustările realizate ca urmare a deconsolidării
din Venezuela de la sfârșitul anului 2015. Creșterea în Asia Pacific a fost mai
mult decât compensată de declinul din cele două Americi și din Europa, Orientul
Mijociu și Africa. Volumele de unități de anvelope pentru înlocuire au crecut
cu până la 1 procent. Volumele de unități de anvelope pentru echipare originală
au scăzut cu 6 procente.
Venitul net al Goodyear
în cel de-al treilea trimestru al anului 2016 a fost de 317 milioane de dolari
(1,19 dolari per acțiune), cu 17 procente în creștere față de cele 271 milioane
de dolari (99 cenți per acțiune) obținute în același trimestru al anului trecut.
Îmbunătățirea s-a datorat în primul rând unui beneficiu obținut din impozitul
pe venit ce a rezultat din ajustări ale taxelor, îmbunătățire parțial
compensată de creșterea cheltuielilor legate de raționalizare. Venitul net ajustat
în cel de-al treilea trimestru al anului 2016 a fost de 310 milioane de dolari
(1,17 dolari per acțiune), în creștere față de 271 milioane de dolari (99 cenți
per acțiune) obținute în 2015. Sumele per acțiune sunt aproximate.
Compania a raportat un
venit pe segmentul operațional de 556 milioane de dolari în 2016, în scădere
față de cele 602 milioane de dolari obținute anul trecut. Venitul pe segmentul
operațional a fost negativ impactat de deconsolidarea din Venezuela. Venitul pe
sergmentul operațional de bază, care exclude Venezuela, a fost de 563 milioane
de dolari în același trimestru al anului trecut.
Rezutate
la zi
Vânzările Goodyear din
primele nouă luni ale anului 2016 au fost de 11,4 miliarde de dolari, în
scădere față de aceeași perioadă a anului 2015, reflectând deconsolidarea din
Venezuela și tranzacțiile la un curs de schimb valutar nefavorabil.
Volumele de unități de
anvelope au totalizat 125 milioane de dolari, în creștere cu 1 procent față de
2015, dată de creșterea din regiunea Asia Pacific, și în special de creșterea
dinJaponia, grație creșterii zonei de control și interes a Nippon Goodyear Ltd.
(NGY), precum și de cea din China. Volumele de unități de anvelope pentru înlocuire
au fost mai mari cu până la2procente. Volumele de unități pentru echipare
originală au fost în scădere cu 3 procente. Excluzînd de aici impactul
deconsolidării din Venezuela, volumele de unități de anvelope au crescut cu 2
procente.
Venitul net la zi al Goodyear,
de 703 milioane de dolari (2,62 dolari per acțiune),este în creștere cu 2
procente față de cele 687 milioane de dolari (2,51 dolari per acțiune) obținute
în primele nouă luni ale anului 2015. Creșterea s-a datorat în primul rând
cheltuielilor mai mici cu taxele rezultate din diferite ajustări. Venitul net
la zi ajustat a fost de 818 milioane de dolari (3,05 dolari per acțiune), în
creștere față de 649 milioane de dolari (2,39 de dolari per acțiune) obținute
în 2015. Sumele exprimate per acțiune sunt aproximate.
Compania a raportat un venit pe segmentul operațional la
zi de 1,5 miliarde de dolari în 2016, cu 2 procente în scădere față de anul
trecut. Scăderea a fost dată de deconsolidarea din Venezuela. Venitul pe
segmentul operațional de bază, din care se exclude Venezuela, a fost de 1,4
miliarde în primele nouă luni ale anului 2015.
Sursa: Izabella Ghita,
PR Managing Partner INKCOMM PR
0 comentarii