Sibiu Rally Challenge 2016
Începând din 2017, organizatorul Romania Rally Challenge este membru în Comisia Internaţională de Vehicule istorice FIA (Paris). Automobil Clubul Român are acum patru reprezentanţi în comisiile de specialitate ale Federaţiei Internaţionale a Automobilului.

La sfârșitul acestui an, la inițiativa președintelui Constantin Niculescu, Automobil Clubul Român a propus spre aprobare Adunării Generale a FIA,  patru reprezentanți pentru comisiile FIA de vehicule istorice, karting și medicală. Aceștia vor participa la toate întâlnirile FIA din 2017 și vor contribui totodată și la dezvoltarea sportului cu motor pe plan intern.

Sorin Itu, organizatorul Romania Rally Challenge și Nicolae Apostol, președintele Comisiei de Vehicule Istorice a ACR, sunt membri în Comisia Internațională de Vehicule Istorice a FIA de la Paris, Ștefan Lucian președintele FRK, este membru în Comisia de Karting, iar doctorul Mihai Galeșanu, președintele Comisiei Medicale a ACR, este membru în Comisia Medicală a FIA.

„Cred că este un lucru bun prezența în comisii importante ale FIA, a unor reprezentanți cu multă experiență în motorsportul din România. Faptul că aceștia vor participa la deciziile ce se vor lua cu ocazia ședințelor comisiilor FIA, precum și contactele directe cu experți din diferite țări, vor duce cu siguranță la îmbunătățirea aplicării regulamentelor și a hotărârilor FIA în activitatea de automobilism sportiv și karting sportiv din țara noastră. De asemenea aș remarca faptul că odată cu admiterea reprezentanţilor ACR în Comisia Internațională de Vehicule Istorice a fost cooptat și David Whale (Marea Britanie), reprezentantul FIVA, punându-se astfel în practică acordul FIA-FIVA din toamna acestui an”, a spus Ioan Olaru, director pentru sport al ACR.

„Este o mare onoare pentru mine să reprezint ACR într-o comisie FIA, mai ales că îmi doresc ca Romania Rally Challenge să devină o referintă la nivel international pentru competitiile de vehicule istorice. Va fi un an interesant în care vom încerca să adunăm cât mai multe informaţii de la colegii din Europa pe care apoi să le aplicăm și în cadrul evenimentului de la Sibiu, dar să și contribui cu experiența mea la dezvoltarea acestor compeiții la nivel internațional”, a spus Sorin Itu, organizatorul Romania Rally Challenge.

Romania Rally Challenge înseamnă 3 zile de festival dedicate pasionaților de automobile și sporturi cu motor și se va desfășura între 17 și 19 august 2017.

Romania Rally Challenge se va desfășura în perioada 17 – 19 august și este un festival dedicat masinilor istorice si sporturilor cu motor care se desfasoara sub egidaFederaţiei Internaţionale a Automobilului, Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Automobil Clubul Român (ACR) şi Retromobil Club România (RCR). Romania Rally Challenge este un eveniment cofinanţat de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și susținut de Orange.

Sursa: Berti Panaiot, National Communication Manager
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii