Fabrica Ford
de la Craiova se apropie din ce în ce mai mult de lansarea producției noului
model EcoSport, care este planificată pentru această toamnă.
Transformarea din interiorul fabricii
a început deja și modificări importante au fost realizate în timpul perioadei
de remont din iarna în două secții principale ale fabricii, și anume „Montaj
General” și „Caroserii”. Aceste modificări fac parte din investiția
suplimentară de 200 de milioane de euro anunțată de Ford în luna martie a
anului trecut pentru a fabrica noul SUV compact EcoSport la Craiova.
Secția „Caroserii”, unde în prezent
funcționează 320 de roboți pentru a sprijini producția B-MAX, trece acum prin
schimbări semnificative, deoarece 190 de noi roboți multifuncționali sunt în
curs de instalare, iar acest lucru va avea contribuții cantitative și
calitative majore asupra produsului final. Aproape jumătate din investiția
anunțată pentru lansarea producției modelului EcoSport este folosită în secția
„Caroserii”, care este una dintre cele mai avansate secții din punct de vedere
tehnologic din sistemul de producție Ford pe plan global.
Alte schimbări relevante au fost aduse
în secția „Montaj General”, acolo unde acum se produce un B-MAX la fiecare 100
de secunde. Aici, linia de „Finiție” ( Trim) a fost extinsă, lăsând loc noilor
stații de lucru necesare pentru fabricarea modelului EcoSport. De asemenea,
conveyorul cu lanț de la nivelul median a fost extins cu 20-30 metri și a fost
instalat un nou elevator modern, simplu și fiabil.
„Suntem la zi cu tot ceea ce ține de
procesul de transformare a fabricii de la Craiova, care este din ce în ce mai
mai aproape să primească noul model EcoSport pe liniile sale de producție.
Echipele noastre sunt pe deplin dedicate să asigure o lansare excelentă a
produsului cu atât mai mult cu cât vrem să arătăm că fabrica de la Craiova este
„căminul” potrivit pentru noul EcoSport datorită oamenilor și operațiunilor
excelente de care Ford dispune aici”, a declarat John Oldham, Președintele Ford
România.
De la preluarea fabricii din Craiova
în 2008, Ford a investit aici până acum peste 1 miliard de euro în producția de
vehicule și motoare.
2.630 de
angajați lucrează în prezent pentru a susține producția monovolumulului de
clasă mică Ford B-MAX cât și a motorului EcoBoost de 1,0 litri – singurul motor
din lume care a câștigat premiul „Motorul Internațional al Anului” pentru 3 ani
consecutiv la toate categoriile de decernare a distinsului premiu și 5 ani
consecutiv la categoria „Cel mai mic motor sub 1 litru”.
Sursa: Ford Romania
0 comentarii