Audi
prezintă încă un model de succes: Vânzările celei de-a doua generaţii a
modelului Audi Q5 demarează la începutul anului 2017. SUV-ul cu patru inele
îmbină sportivitatea unui sedan Audi, cu caracterul polivalent şi interiorul
extrem de flexibil. Noul Audi Q5 defineşte încă o dată noi standarde în
segment, de exemplu în domeniul conectivităţii, al eficienţei şi al sistemelor
de asistenţă.
"Primul Audi Q5 a fost timp de mulţi ani SUV-ul cu
cele mai mari vânzări din clasa sa. Nu a fost o sarcină uşoară să-i concepem
succesorul, dar tocmai acest fapt face ca totul să fie atât de incitant",
a declarat Rupert Stadler, Preşedintele Consiliului de Administraţie AUDI AG.
"Odată cu noul Q5, ridicăm ştacheta cu încă un nivel. Printre inovaţiile
extraordinare se numără sistemul de tracţiune quattro cu tehnologie ultra,
motoarele de înaltă eficienţă, suspensia pneumatică cu controlul amortizării şi
o gamă vastă de sisteme de infotainment şi de asistenţă."
Noul
SUV Audi se prezintă cu o alură sportivă, având linii tensionate.
Grila Singleframe cu designul său sculptural şi cadrul
solid domină secţiunea frontală aplatizată aerodinamic. Sunt disponibile
farurile LED sau farurile Audi Matrix LED cu funcţie de iluminare dinamică la
virare.
Tipic
Audi: indiciile asupra tracţiunii quattro
Linia marcantă a "umerilor" conferă profilului
structură. Pasajele accentuate ale roţilor sunt un indiciu pentru tracţiunea
integrală permanentă quattro, iar aşa-numitul "greenhouse"
(construcţie ce aminteşte de o seră) coboară rapid. La fel ca şi în faţă, şi în
spate, liniile orizontale emană prezenţa marcantă şi accentuează lăţimea maşinii.
Blocurile optice spate sunt disponibile şi cu funcţia opţională de iluminare
dinamică la virare. Hayounul se prelungeşte pe montanţii C: un detaliu specific
modelelor Q de la Audi. Cadrul difuzorului integrează terminaţiile sistemului
de evacuare.
Audi
oferă 14 culori exterioare diferite pentru noul Q5.
Sunt disponibile trei linii de echipare, basic, design si
sport, plus pachete specifice fiecărei linii, ca de exemplu pachetul S line
sport, design selection sau pachetul S line exterior. La linia de echipare
design, elemente gri contrastante accentuează caracterul robust al noului SUV,
iar la linia de echipare sport, Audi Q5 are elemente vopsite integral în
culoarea caroseriei.
Reducere de masă: cu până la 90 kg mai uşor decât
modelul anterior: 4,66 metri lungime, 1,89 metri lăţime şi 1,66 metri
înălţime la un ampatament de 2,82 metri - în comparaţie cu modelul anterior,
noul Q5 a crescut în aproape toate direcţiile. Şi totuşi, a fost redusă masa
proprie cu până la 90 kg, în funcţie de motor. Oţelurile cu rezistenţă înaltă
şi aluminiul sunt combinate în manieră inteligentă la fabricarea caroseriei.
Noul
Q5 se poziţionează în vârful clasei sale şi în privinţa caracteristicilor
aerodinamice. Versiunile cu patru cilindri au coeficientul
cd 0,30, cu plafonul optimizat din punct de vedere aerodinamic. Zgomotul
cauzat de curenţii de aer este deosebit de redus, la fel ca şi vibraţiile -
noul SUV de la Audi îşi răsfaţă pasagerii cu cea mai bună acustică interioară
din clasa sa.
Spaţios
şi lat: interiorul
Interiorul oferă un spaţiu foarte generos pentru 5
persoane şi depăşeşte modelul anterior şi concurenţii în ceea ce priveşte
dimensiunile principale. Liniile cu orientare orizontală accentuează impresia
de lăţime mare şi confort. Pe întreaga lăţime a panoului de instrumente este
aplicat un bandou decorativ tridimensional. Noul concept utilizat în
configurarea liniilor de echipare pune la dispoziţia clienţilor o gamă largă de
culori şi materiale.
Noul sistem de aer condiţionat de înaltă eficienţă este
disponibil în două versiuni. Volanul sport multifuncţional cu trei spiţe este
inclus în dotarea standard. Opţional sunt oferite şi funcţii adiţionale, precum
încălzirea din volan. Dotările pentru scaun sunt de asemenea variate,
cuprinzând inclusiv o funcţie pneumatică de masaj. Pe întuneric, iluminarea
ambientală opţională (dotare standard pentru design selection) generează o
atmosferă atractivă, cu 30 de culori diferite. Calitatea finisajelor noului Q5
este lipsită de compromisuri.
Spătarul banchetei este fracţionat în trei segmente.
Funcţiile de reglare a înclinării unghiului spătarului şi de glisare
longitudinală sunt opţionale. În funcţie de poziţia banchetei, volumul de bază
al portbagajului se încadrează între 550 şi 610 litri, cu 10 litri mai multe
decât la modelul anterior. Când bancheta este rabatată, volumul creşte la 1.550
litri. Încărcarea este simplificată prin soluţii inteligente, precum covoraşul
pliabil variabil, controlul opţional cu senzori pentru hayon şi funcţia de
coborâre manuală a caroseriei cu ajutorul suspensiei pneumatice opţionale.
Simplitate
şi logică: comenzile şi afişajele
Utilizarea funcţiilor noului SUV Audi este extrem de
simplă şi intuitivă şi este caracterizată prin introducerea a trei dotări noi
atractive. Sistemul opţional Audi virtual cockpit are o grafică briliantă pe
ecranul de 12,3 inchi de înaltă rezoluţie. Şoferul poate selecta din două
moduri de afişare -un mod clasic de afişare, cu instrumentele rotunde de mari
dimensiuni şi un mod la care afişajul este dominat de harta de navigaţie sau de
liste. Display-ul head-up, de asemenea opţional, proiectează informaţiile
principale pe parbriz.
Terminalul MMI de pe consola centrală preia rolul de
element de comandă principal. La sistemul de infotainment de vârf - sistemul
opţional de navigaţie MMI plus cu MMI touch şi ecran MMI de 8,3 inchi - butonul
rotativ are integrat un touchpad. Acesta recunoaşte informaţiile introduse ca
scris de mână, precum şi gesturile familiare de la electronicele actuale,
precum gesturile de zooming. Dacă noul Q5 este echipat cu o transmisie
automată, este, de asemenea, dotat cu un ecran MMI mai mare, all-in-touch,
inclusiv funcţia haptic feedback.
Logica de operare MMI are la bază ierarhiile aplatizate,
folosite de smartphone-urile prezentului, inclusiv funcţia inteligentă de
căutare cu text liber. Noua funcţie de comandă vocală cu limbaj natural
recunoaşte şi comenzile date în limbaj "de zi cu zi". La noul Audi
Q5, volanul multifuncţional plus serveşte ca al treilea nivel de operare Audi
oferă opţional un display head-up nou. Acesta proiectează informaţii importante
pe parbriz, inclusiv date provenite de la sistemele de asistenţă pentru şofer,
sub formă de simboluri şi cifre care pot fi rapid percepute.
Navigaţia
Audi: asistenţă personalizată pentru navigaţie
Noul Audi Q5, la fel ca şi modelele Q7 şi A4, are o
funcţie de asistenţă personalizată, cu capacitate de "autoînvăţare".
După activarea acestei funcţii, sistemul de navigaţie "învaţă" rutele
şi destinaţiile pe care clientul le alege frecvent şi asociază aceste
informaţii cu locul în care este parcată maşina şi cu momentul din zi.
Astfel, cât este activ, sistemul învaţă din ceea ce face
clientul şi utilizează aceste informaţii pentru a sugera optimizări pentru
planificarea rutei următoarei călătorii - chiar şi atunci când navigaţia nu
este activă. Sistemul de navigaţie integrează în calculaţiile sale 3 destinaţii
care sunt cele mai probabile, ţinând cont de momentul sosirii şi de nivelul
curent al traficului. De exemplu, sistemul îi poate sugera clientului să
activeze sistemul de navigaţie pentru a afla informaţii despre potenţiale rute
alternative. Şoferul decide dacă va activa sau nu funcţia. El are de asemenea
opţiunea de a şterge destinaţiile salvate. Dacă funcţia este dezactivată,
sistemul nu memorează destinaţiile. De asemenea, nu are în vedere destinaţiile
şterse sau rutele parcurse anterior.
On-line
cu modulul LTE: sistemul de navigaţie MMI plus
Sistemul de navigaţie MMI plus utilizează modulul Audi
connect pentru a integra un modul LTE şi un hotspot WiFi - astfel, pasagerii
pot conecta la internet până la 8 dispozitive mobile. Audi connect permite
roaming-ul confortabil în Europa pentru numeroase servicii Audi connect, cu un
card SIM permanent instalat, adică Audi connect SIM cu abonament. Dacă doresc,
utilizatorii pot de asemenea opta pentru pachetele pentru hotspot-ul Wifi, la
preţuri atractive, care includ şi roaming în UE.
Aplicaţia gratuită Audi MMI connect generează o conexiune
strânsă între maşină şi smartphone sau un smartwatch, oferind totodată şi alte
servicii. Printre acestea se numără verificarea de la distanţă a informaţiilor
privind starea automobilului, streaming media on-line şi transmiterea agendei
de la smartphone la MMI.
Opţiune
high-end: modulele de infotainment
Audi phone box conectează smartphone-urile la antena
automobilului pentru a asigura o calitate optimă a recepţiei. De asemenea,
permite încărcarea inductivă a smartphone-urilor, în baza standardului Qi.
Sistemul de sunet Bang & Olufsen cu sunet 3D inovator introduce dimensiunea
spaţială a înălţimii sunetului. Tableta Audi, care este, de asemenea, nouă, are
rolul de dispozitiv flexibil al sistemului Rear Seat Entertainment. Interfaţa
Audi pentru smartphone-uri introduce în noul Q5 Apple CarPlay şi Android Auto.
Sisteme
de asistenţă şi siguranţă
Şi cu sistemele sale de asistenţă pentru şofer, noul Audi
Q5 se poziţionează în vârful segmentului său, punând la dispoziţie o gamă largă
de opţiuni high-tech. Interacţionând în mod inteligent, aceste sisteme
reprezintă un următor pas în direcţia condusului autonom. Sistemele sunt
structurate în trei pachete - Tour, City şi Parking.
Asistentul predictiv pentru eficienţă ajută şoferul să
economisească mai mult combustibil, oferind informaţii specifice cu privire la
mediul care înconjoară automobilul. Tempomatul adaptiv ACC inclusiv traffic
assistant poate prelua parţial controlul direcţiei în traficul
congestionat. Audi active lane assist ajută şoferul să menţină banda de rulare.
Funcţia de avertizare pentru distanţă alertează şoferul când distanţa faţă de
un alt autovehicul scade sub nivelul de siguranţă.
Asistentul la traficul perpendicular spate, asistentul
pentru avertizarea la ieşirea din maşină, asistentul pentru evitarea
coliziunilor şi asistentul pentru viraje sunt încă o parte din funcţiile care
contribuie considerabil la gradul ridicat de siguranţă. Aici se încadrează şi
sistemele pre sense - Audi pre sense city este o dotare standard care
avertizează şoferul la pietoni şi alte vehicule şi care poate iniţia chiar
frânarea de urgenţă, în cadrul anumitor limite ale sistemului. Park assist,
funcţia de recunoaştere a indicatoarelor de circulaţie (cu cameră video) şi
asistentul pentru coborârea pantelor completează gama dotărilor.
Cvintetul
puterii: motoarele TDI şi TFSI
Noul Audi Q5 este lansat în Europa cu cinci motoare
puternice şi eficiente: patru motoare diesel TDI* şi unul TFSI*. Acestea oferă
puteri mai mari cu până la 20 kW(27 CP), deşi consumul a fost semnificativ
redus.Mai ales motoarele 2,0 TDI ale noului Q5, cu puteri de 110 kW (150 CP),
120 kW (163 CP) şi 140 kW (190 CP), sunt extrem de eficiente.
Cele două motoare de vârf îmbină puterea ridicată cu
eficienţa. Motorul modernizat 2,0 TFSI* oferă o putere de 185 kW (252 CP), deşi
consumă doar6,8 litri de benzină la100 km, emisiile fiind de 154 grame de
CO2per km. De asemenea revizuit în detaliu, motorul 3,0 TDI* are o putere
crescută la 210 kW (286 CP) cu un cuplu de 620 Nm.
Versatil
şi eficient: sistemul de transmise
Sistemele de transmisie ale SUV-ului de talie medie au
fost, de asemenea, actualizate în toate detaliile, inclusiv transmisia manuală
cu 6 trepte, transmisia S tronic cu 7 trepte şi tiptronic cu 8 trepte (doar cu
3,0 TDI). Transmisiile automate includ o funcţie de rulare liberă, pentru
economisirea de combustibil. Şoferul le controlează fie cu ajutorul
selectorului sau al padelelor de pe volan. În ambele cazuri, semnalele de
comandă sunt transmise electronic.
Noua tracţiune quattro cu tehnologie ultra este o
dotare standard pentru motoare le 2,0 TDI de 120 kW (163 CP)* şi 140 kW (190
CP)*, precum şi pentru2,0 TFSI* de 185 kW (252 CP)*. Audi o poate oferi ca
dotare opţională pentru motorul diesel de intrare în gamă de 110 kW (150 CP).
Sistemul de tracţiune quattro cu tehnologie ultra decuplează tracţiunea pe
puntea spate, întotdeauna când aceasta nu este necesară, iar când este cazul, o
poate recupla din nou, în mod proactiv. Noul concept sporeşte eficienţa fără a
reduce tracţiunea sau avantajele conduitei dinamice.
Atât la versiunea cu tracţiune faţă, cât şi la cea
quattro, controlul cuplului individualizat pentru fiecare roată conferă
manevrabilităţii o tuşă adiţională de rafinament. Soluţia inteligentă de soft
asigură întotdeauna o experienţă dinamică, precisă şi cu un nivel ridicat de
control la volan. Pentru motorul V6 diesel, Audi oferă un diferenţial sport
opţional pentru puntea spate, care distribuie cuplul între roţi în funcţie de
necesar, asigurând astfel caracteristici dinamice de nivel maxim - aceasta este
încă o dotare nouă în această gamă de modele, precum şi în mediul concurenţial.
Unificarea
contradicţiilor: şasiul
Noul Audi Q5 asigură o manevrabilitate care îmbină
avantaje extrem de diferite - este sportiv, fiind totodată foarte confortabil.
Baza acestor caracteristici este asigurată de noua suspensie cu cinci braţe,
precum şi de noul sistem de direcţie asistată electromecanic. Direcţia dinamică
este disponibilă ca dotare opţională.
Clienţii pot alege din două variante de arcuri şi
amortizoare. Şasiul cu controlul amortizoarelor oferă un ecart foarte larg
între confort şi dinamism. Astfel, şoferul poate selecta reglajele cu ajutorul
Audi drive select. Suplimentar faţă de ajustarea controlului amortizoarelor,
noua suspensie pneumatică adaptivă poate fi utilizată pentru a varia garda la
sol a maşinii pe cinci niveluri. La Audi Q5 3,0 TDI*, aceste două sisteme şi
diferenţialul sport sunt reunite într-o nouă unitate de comandă centrală pentru
şasiu.
La varianta standard a sistemului Audi drive select, care
accesează diferite module tehnice, şoferul poate selecta unul din cele 7 moduri
disponibile. Cele două moduri noi, lift/off-road şi all-road, subliniază în mod
optim caracterul off-road al noului Audi Q5.
Noul
SUV Audi iese din fabrică cu jante din aliaj de 17 inchi.
Liniile de echipare design şi sport au jante de 18 inchi,
iar pachetele S line sport şi Audi design selection oferă jante de 19 inchi. Ca
dotare opţională sunt oferite jante cu dimensiuni de până la 21 inchi.
Noul
Audi Q5 este fabricat la o nouă unitate de producţie din Mexic.
Modelul va sosi la distribuitorii europeni la începutul
anului 2017. Preţul de bază la lansarea vânzărilor noului Q5 2,0 TDI* 120 kW
quattro S tronic* va fi de 45.100 euro.
Sursa: Audi Romania
0 comentarii