Raliul Sibiului 2017
După o ediție de poveste în 2017, Raliul Sibiului va continua cu noi suprize și în 2018. Ediția de anul viitor se va desfășura în perioada 16 – 18 august pe cele mai spectaculoase drumuri din județul Sibiu.

70 de echipaje din 10 țări au făcut spectacol în luna august la Sibiu într-o etapă inclusă în calendarul internaționale ale Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA).

“Împreună cu Retromobil Club România și Automobil Clubul Român am avut încă o ediție în care am reușit să promovăm județul Sibiu la nivel internațional. Am avut la start mașini legendare pe un traseu fabulos și cred că ne-am atins toate obiectivele propuse. Tocmai de aceea vrem să mergem mai departe cu tot ceea ce am construit până acum”, a spus Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.

În 2018, Raliul Sibiului se va desfășura în perioada 16 – 18 august și, cel mai probabil, va fi din nou inclus în calendarul Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice. “George Ioannides, observatorul internațional FIVA a fost extrem de încântat de organizarea din acest an și sunt sigur că vom fi și anul viitor în același calendar cu etape precum Mille Miglia sau Concorso d’Eleganza Villa d’Este. Cu ajutorul Retromobil Club România am ajuns la cel mai înalt nivel în lumea competițiilor de regularitate și obiectivul nostru pentru anul viitor este să atragem și mai multe echipaje din afara României”, a continuat Sorin Itu.

“Și în 2017, Raliul Sibiului a reușit să fie o etapă model atât în calendarul evenimentelor internaționale FIVA, cât și în Campionatul de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice organizat de Retromobil Club România. Experiența acumulată în edițiile precedente își spune cuvântul, iar echipajele din străinătate sunt din ce în ce mai numeroase. Suntem convinși că nu e departe ziua în care Raliul Sibiului va reprezenta un brand puternic de promovare a României în toată lumea, zona având un potențial imens pentru acest fel de evenimente”, a spus Georgios Ladopoulos, președintele Comisiei Sportive din cadrul Retromobil Club România.

“Cred că după succesul ediției din acest an, evenimentul de la Sibiu dă semne serioase că va deveni unul “clasic” pentru piloții de “speed challenge” și pentru amatorii de raliuri de regularitate cu mașini istorice, atât din țară cât și de peste hotare.  Am avut un eveniment automobilistic la un înalt nivel cu multe aprecieri din partea concurenților și a publicului. Cred că acestea sunt premizele pentru ca ediția din 2018 să crească din toate punctele de vedere: ca număr de participanți români și străini și un public numeros conectat la eveniment”, a spus și Ioan Olaru, ACR Sport Director.

Ediția din 2018 a Raliului Sibiului va fi una cu și mai multe surprize, dar va păstra punctele importante de anul acesta. Transfăgărășan, cel mai spectaculos drum din România, va rămâne în program dar într-un format în care să nu fie parcurs în weekend în cea mai aglomerată perioadă a sezonului. În plus, vor fi introduse din nou probele de noapte și o serie de alte surprize care vor duce la atragerea unui număr și mai mare de echipaje.

“Raliul Sibiului și-a creat un nume la nivel internațional și împreună cu partenerii noștri, Retromobil Club România și Automobil Clubul Român, vrem să rămânem în topul competițiilor internaționale din România. Aș vrea să le mulțumesc tuturor sponsorilor care au fost alături de noi”, a concluzionat Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.

Evenimentul din 2017 a fost susținut de: Orange, Alfa Romeo, vinurile Gorgandin, Tissot, Tămâian, Conacul Maria Theresa, Astoria - Expodue, Printcenter.ro, e-pneu.ro, Mai Lounge.

Raliul Sibiului 2018 se va desfășura în perioada 16 – 18 august și este un festival dedicat masinilor istorice si sporturilor cu motor care se desfasoara sub egida Federaţiei Internaţionale a Automobilului, Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Automobil Clubul Român (ACR) şi Retromobil Club România (RCR). Raliul Sibiului este susținut de Orange.

Sursa: Sibiu Rally Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii