Odată cu prezentarea BMW Concept X7 iPerformance la
Salonul Internaţional Auto (IAA) de la Frankfurt, BMW Group nu numai că
dezvăluie un nou concept de model pentru segmentul de lux, ci introduce şi un
nou concept de lux pentru marca BMW. Concept X7 iPerformance întruchipează
această perspectivă sub forma unui exterior extraordinar, compus din linii
concentrate, pe care îl combină cu un interior cu dimensiuni generoase, pentru
şase persoane, redus la esenţial: forme elementare, materiale de înaltă clasă
şi sistem de infotainment de ultimă oră, cu accentul pe conectivitate.
Denumirea iPerformance denotă prezenţa unei tehnologii BMW eDrive care,
combinată cu un motor BMW TwinPower Turbo pe benzină, creează un tren de rulare
hibrid eficient şi dinamic ce excelează în toate situaţiile de conducere -
inclusiv rulare cu emisii locale zero.
O avanpremieră a versiunii de producţie Acest studiu
oferă o perspectivă asupra viitorului model de producţie care va debuta în
2018. Viitorul BMW X7 face parte din cea mai mare ofensivă de modele din
istoria companiei. Ca parte a strategiei NUMBER ONE > NEXT, BMW Group îşi
propune să-şi mărească semnificativ vânzările şi profitul generat în segementul
de lux. BMW X7 joacă un rol esenţial în acest caz, aşa cum explică Ian Robertson,
membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil cu vânzările şi
marca BMW: "După ce BMW a fondat segmentul Sport Activity Vehicle cu
primul X5 în 1999, fiecare automobil X ulterior a deschid noi teritorii. BMW X7
continuă această tradiţie: noul model de vârf al familiei X extinde oferta BMW
în clasa de lux şi redefineşte conceptul de lux pentru marca BMW şi dincolo de
aceasta. De asemenea, întruchipează unul dintre cele mai importante elemente
ale strategiei noastre corporate NUMBER ONE > NEXT, pentru a ne dezvolta
prezenţa în clasa de lux. În plus, BMW Concept X7 demonstrează că este perfect
posibil să combinăm un Sports Activity Vehicle mare cu un tren de rulare
electrificat".
Un studiu de caz pentru modernitate, lux şi
prezenţă Statutul BMW Concept X7 iPerformance ca SAV BMW din clasa
de lux este evident instantaneu. Exteriorul spectaculos, dimensiunile impozante
şi proporţiile alese cu grijă îl înzestrează cu un sentiment extraordinar de
prezenţă şi cu o estetică ultramodernă, care fuzionează cu dinamica specifică.
"Conceptul introduce ADN-ul de Sports Vehicle Vehicle BMW în segmentul de
lux. Noul limbaj de design BMW utilizează doar câteva linii foarte precise şi
lucrări subtile de suprafaţă pentru a ridica standardul în ceea ce priveşte
prezenţa şi prestigiul ", explică Adrian van Hooydonk, vicepreşedinte
executiv al BMW Group Design. "BMW Concept X7 iPerformance are un
sentiment sofisticat datorită utilizării discrete a formelor şi detaliilor
incredibil de precise".
Caracterul BMW Concept X7 iPerformance este evidenţiat şi
la interior. Dimensiunea generoasă a automobilului formează baza pentru o
experienţă de interior neegalată de orice model al mărcii construit vreodată.
Ca urmare a interacţiunii dintre formele simple şi precise şi sentimentul
deschis de spaţiu, conducătorul şi pasagerii se regăsesc într-un decor foarte
modern, cu un sentiment de exclusivitate. Numeroasele posibilităţi oferite de
conectivitatea digitală permit ca interiorul automobilului să fie transformat,
după preferinţe, într-un loc personalizat de relaxare sau de productivitate.
În interiorul habitaclului spaţios al modelului BMW
Concept X7 iPerformance, formele clare, culorile calde şi materiale selectate
se combină pentru a crea o ambianţă foarte exclusivistă şi sofisticată. În
plus, acoperişul panoramic mare oferă un nivel remarcabil de spaţiu deasupra
capului pasagerilor şi, în acelaşi timp, oferă interiorului o senzaţie aerisită
şi luminoasă, asemeni unui model decapotabil. Cele şase locuri de dimensiuni mari
sunt dispuse pe trei rânduri, iar patru dintre ele au un design individual
exclusiv. Asigurate de podeaua automobilului prin nimic altceva decât o bază
subţire a şezutului, scaunele individuale permit celor care stau în spate să se
bucure de spaţiu generos pentru picioare. Pielea de culoare bronz măslin
închis, cu pigmentare aurie discretă, care acoperă suporturile scaunelor,
transferă aerul de exclusivitate până la cele mai fine detalii, iar pielea
Smoke White ce decorează restul scaunelor, oferă un contrast interesant. De
asemenea, spătarul-scoică al scaunelor individuale este tapiţat cu piele şi
contribuie la accentuarea ambianţei moderne şi elegante.
Un ansamblu perfect de materiale şi culori Linia întunecată
a umărului, care se derulează sub ferestre, urmăreşte un orizont continuu prin
habitaclu, care conferă un calm fresh interiorului strălucitor. Materialele
decorative sunt utilizate cu moderaţie. Utilizarea selectivă a lemnului poros
de frasin cu finisare mată de culoare închisă completează experienţa
materialului natural. De asemenea, elementele din aluminiu mat şi lucios au
fost încorporate cu atenţie pentru a adăuga alte atribute elegante. Iar
sentimentul de lux al spaţiului de care beneficiază toate locurile este
confirmat subtil prin intermediul fasciculelor de lumini laser din acoperiş şi
prin iluminarea dinamică ambientală şi de contur.
Forme minimaliste în cockpitul conducătorului În centrul
designului modern şi simplu al interiorului se află orientarea către conducător
cu care sunt obişnuiţi clienţii BMW. Formele şi suprafaţa panoului de bord, a
consolei centrale şi a uşilor le permit să "învăluie" conducătorul.
Iar poziţia ridicată a scaunelor oferă o vizibilitate imbatabilă şi o vedere
excepţională asupra drumului. Noul limbaj de design BMW, cu suprafeţe de
dimensiuni mari şi muchii clare, conferă panoului de instrumente o estetică
modernă "redusă la esenţial". Ecranul panoului de instrumente, de
12,3 ţoli (31,24 cm), şi monitorul central tochscreen de informaţii sunt
amplasate aproape de celălalt. Efectul este cel al unui afişaj neîntrerupt,
sofisticat şi inteligent. Un nou concept de operare permite utilizarea
interactivă a celor două afişaje. Sub ele, în panoul central şi consola
centrală, gruparea funcţiilor în cadrul suprafeţelor curate şi finisate cu
grijă subliniază abordarea minimalistă. Sticla de cristal, parţial iluminată
din spate, de culoare Silver Night închis oferă decoraţiuni sofisticate pentru
elementele de control precum maneta schimbătorului, controlerul iDrive şi
butoanele multifuncţionale de pe volan.
Infotainment personalizat prin integrarea perfectă în
automobil a universului digital al proprietarului Cele două scaune
individuale din al doilea rând oferă toate avantajele perechii frontale. Primul
semn al unei conexiuni între acoperişul panoramic şi caroserie apare
confortabil în spatele celui de-al doilea rând de scaune, sub forma unei
structuri Y, ceea ce înseamnă că pasagerii de pe rândul central se bucură de
aceeaşi senzaţie de libertate şi lumină ca şi cei din faţă. De asemenea,
pasagerii din rândul al doilea beneficiază de confortul unui infotainment
personalizat datorită monitoarelor touchscreen ale sistemului de divertisment
din spate. Aici, BMW Concept X7 iPerformance prezintă viziunea BMW Group de
integrare perfectă a lumii digitale a clientului în automobil prin BMW
Connected. De exemplu, pasagerii au acces la servicii digitale foarte
personalizate, cum ar fi alegerea conţinutului de infotainment / birou, cu
ajutorul căruia îşi pot face călătoria mai confortabilă, mai distractivă sau
mai productivă. Iar conţinutul poate fi împărtăşit şi cu ceilalţi de la bord.
De exemplu, pot trimite o piesă către sistemul muzical al
automobilului printr-un gestul tactil, pot înainta un articol interesant pe
ecranul alăturat pentru ca celălalt pasager să îl citească sau să transfere o
adresă din e-mailul propriu direct în sistemul de navigaţie al maşinii.
Coregrafia LED interactivă prin intermediul uşilor şi al panoului de
instrumente monitorizează fluxul de comunicare dintre ecranele din spate şi
afişajul din partea frontală a habitaclului.
Exteriorul - dimensiuni şi prezenţă impresionante Exteriorul vast
al BMW Concept X7 iPerformance proiectează cu încredere experienţa exclusivă
din interiorul automobilului în lumea exterioară. Proporţiile verticale clare,
cu o gardă la sol semnificativă. identifică conceptul ca fiind un model X fără
a fi necesar să fie privit de două ori. În acelaşi timp, conceptul are propriul
limbaj de design inconfundabil - unul nou pentru BMW - printr-o gamă de detalii
şi caracteristici de design care îl diferenţiază clar de modelele anterioare.
Privită din orice unghi, interacţiunea dintre un număr mic de linii precise şi
suprafeţe sculptate artistic reprezintă o declaraţie charismatică a
modernităţii şi exclusivităţii.
O nouă imagine în familia BMW X Partea frontală a
BMW Concept X7 iPerformance este marcantă, înălţimea automobilului asigurând că
se ridică proeminent pe şosea. Într-o interpretare complet nouă a elementelor
BMW clasice, designul părţii frontale reuneşte diferitele faţete ale
automobilului într-o declaraţie vizuală puternică. Grilă BMW mare şi verticală,
aflată în centrul părţii frontale verticale, acaparează atenţia. Rama şi barele
grilei sunt piese unitare şi au un design solid, ca şi cum ar fi făcute dintr-o
singură bucată. Şi totuşi, dacă o privim din nou, contraste fascinante apar
între marginile strălucitoare şi suprafeţele mate, toate acestea dând o
vibraţie suplimentară şi elegantă în impresia frontală.
Secţiunile superioare ale farurilor duble alungite şi
subţiri, cu lumini laser BMW, sunt conectate cu grila BMW mare. Un X albastru
în lumina laser BMW oferă un indiciu încrezător asupra faptului că acest
concept este un membru al familiei SAV de la BMW. Farurile şi grila
radiatorului se combină pentru a crea un contrast dinamic. Suprafeţe mari şi
puternic sculptate înconjoară simbolurile de design BMW tradiţionale,
subliniind estetica coezivă şi musculoasă a părţii frontale a automobilului.
O bară proeminentă se extinde pe toată lăţimea frontală
în secţiunea sa inferioară, înainte de a se ridica vertical pentru a încadra
prizele de aer exterioare în marginea lor superioară. Acest lucru conferă
părţii frontale o postură superioară. Orientate vertical, elementele
aerodinamice accentuează suplimentar poziţia puternic asigurată a automobilului
pe şosea. Pe de altă parte, caracteristicile X specifice, precum barele
trapezoidale şi scutul de protecţie, sunt doar sugerate, designul lor discret
fiind integrat în tema unei suprafeţe clare şi exclusive.
Proporţii impresionante Din lateral, BMW
Concept X7 iPerformance are o imagine somptuoasă, completată cu garda la sol
caracteristică modelelor X. Partea frontală aproape verticală, spatele atractiv
şi aproape vertical şi unghiul ce creşte abrupt de la roţile spate spre hayon
oferă proporţiilor musculoase o abordare modernă. Liniile înalte ale
flancurilor aduc încredere expresivă în silueta automobilului. Iar linia lungă
a umerilor extinde automobilul şi insuflă o tensiune atletică spre flancuri. De
asemenea, separă caroseria maşinii în habitaclul luminos şi aerisit (care oferă
o previzualizare a interiorului spaţios) şi formele metalice musculoase.
Pentru prima dată la un model X, pasajele roţilor
prezintă un decupaj circular şi accentuează exclusivitatea şi eleganţa
flancurilor. Suprafaţa precisă absoarbe pasajele puternice ale roţilor într-o
mişcare estetică. Suprafeţele câştigă volum şi forţă în timp ce se îndreaptă
către spate, subliniind mai mult dinamismul subtil al automobilului atunci când
este privit din lateral.
Accente îndrăzneţe pe flancuri O bandă de crom
în pragurile uşilor oferă un contrapunct exclusiv faţă de linia lungă şi
extinsă a umerilor automobilului şi suprafeţele sofisticate de mai jos. Ca şi
în cazul elementului decorativ al părţii frontale, banda cromată încadrează Air
Breathers într-un accent vertical, înainte de a continua în linie dreaptă până
în spate. Aceste contururi pentru prizele de aer faţă, laterale şi spate
creează o impresie geometrică precisă şi conferă automobilului un sentiment de
soliditate robustă.
Culoarea exterioară exclusivistă Manhattan metalizat
scufundă suprafeţele şi formele automobilului într-un bronz măslin închis. Cu
designul lor multi-spoke, jantele de 23 de ţoli, din aliaj uşor, combină forţa
musculară pentru care modelele BMW X sunt renumite, cu exclusivitatea unui
sedan de lux BMW, în timp ce inserţiile optimizate aerodinamic dintre spiţe
reduc forţa de rezistenţă. În plus, elementele aero vizibile din faţă şi din
spate asigură, de asemenea, un flux de aer îmbunătăţit în jurul acelor zone ale
automobilului şi trimit un mesaj vizual puternic al eficienţei conceptului de
propulsie plug-in hybrid. Asemenea contururilor geamurilor laterale, acoperişul
panoramic este încadrat de o bandă cromată atractivă, care se extinde de la un
montant A până în spate - şi se întoarce pe cealaltă parte a automobilului. În
acelaşi timp, structura de susţinere a acoperişului - transparentă şi în formă
de Y - adaugă un detaliu decorativ modern.
Putere, prezenţă şi exclusivitate la partea spate Partea din spate
a BMW Concept X7 iPerformance transmite o declaraţie impresionantă de
autoritate puternică şi eleganţă exclusivă. Dimensiunea impunătoare a
caroseriei - cheia pentru spaţiul interior foarte generos - este foarte clară
atunci când este privită din spate. Elementele aero verticale marchează în mod
clar spatele automobilului în lateral. În cadrul siluetei spate verticale,
stopurile subţiri separă volumele caroseriei, iar o bară cromată elegantă
conectează cele două elemente de iluminat. Luminile creează o formă L
tridimensională şi oferă spatelui un detaliu tehnic care inspiră precizie. Ca
şi în partea frontală, suprafeţele încadrează luminile asemenea unor bijuterii.
Absenţa ţevilor de eşapament este un indiciu al conceptului de propulsie
plug-in hybrid al automobilului. Iar scutul subtil, în culoarea caroseriei,
asigură că spate îşi încheie progresul spre drum într-un mod elegant.
Prezenţă de brand distinctivă pentru automobilele BMW din
segmentul de lux Ca parte a viitoarei sale ofensive de modele, BMW a
dezvoltat o nouă prezenţă pentru automobilele sale de lux, prin care profilul
şi poziţionarea celor mai exclusivi membri ai gamei sale sunt incluse într-o
categorie distinctă de produse. Noul BMW Seria 8, noul BMW X7, BMW i8 şi noul
BMW i8 Roadster se vor alătura BMW Seria 7 în portofoliul semnificativ extins
al mărcii în segmentul de lux. Identitatea şi atitudinea împărtăşită de
modelele de elită ale BMW sunt reluate într-un nou design al siglei, care
combină o versiune alb-negru a logo-ului producătorului, utilizat în premieră
acum 100 de ani, cu numele companiei - "Bayerische Motoren Werke" -
scris în întregime.
Având în vedere estetica sa clasică şi discretă şi numele
original al companiei, logo-ul scoate în evidenţă istoria fără egal a BMW.
Curajul de a explora soluţii şi concepte autonome şi capacitatea de a face faţă
provocărilor, din care să marca să iasă mai puternică, sunt elemente
înrădăcinate în patrimoniul BMW. Această abordare - care cuprinde totul, de la
primul motor aero pentru recorduri mondiale de altitudine până la lansarea
mărcii BMW i - s-a dovedit a fi o reţetă pentru succes, dar a demonstrat şi
pasiunea, încrederea şi darul companiei de a aduce viitorul în prezent. Noua
prezenţă pentru modelele din segmentul de lux ale mărcii va fi prezentată în
premieră la Salonul Internaţional Auto (IAA) de la Frankfurt, în perioada 14-24
septembrie 2017.
Sursa: BMW Romania
0 comentarii