Cititorii revistei germane Auto Bild Allrad au votat două modele de
automobile ŠKODA ca fiind cele mai bune modele la categoriile lor.
OCTAVIA este cel mai bun autoturism de import și câștigătoarea categoriei
”4x4 cu preț mai mic de 40.000 euro”.
SUPERB a fost ales ”Cel mai bun model 4x4 de import cu preț mai mare de
40.000 euro”.
ŠKODA are în portofoliul actual patru modele cu tracțiune integrală:
OCTAVIA, SUPERB, KAROQ și KODIAQ.
În
cadrul premiilor anuale, cititorii revistei germane Auto Bild Allrad au votat două modele de automobile ŠKODA ca fiind
cele mai bune la categoriile lor. La categoria automobilelor cu tracțiune
integrală și prețul mai mic de 40.000 euro, victoria a fost repurtată de
OCTAVIA 4x4, atât la segmentul de import, cât și per ansamblu. Iar la categoria
autoturismelor cu tracțiune integrală ce au prețul de peste 40.000 euro,
nava-amiral a mărcii ŠKODA, SUPERB 4x4, a fost aleasă ca fiind cel mai bun
automobil de import. Cititorii Auto Bild
Allrad au ales pentru a patra oară OCTAVIA ca model favorit la categorie și
SUPERB pentru a 11-a oară! Auto Bild
Allrad este revista specializată pe autovehicule cu tracțiune integrală cu
cel mai mare tiraj din Europa.
Christian Strube, Membru al Consiliului de Administrație
ŠKODA responsabil pentru Dezvoltare Tehnică a declarat: ”Faptul că OCTAVIA și
SUPERB au fost distinse cu titlul ”Automobilul 4x4 al anului” de către
cititorii ai revistei Auto Bild Allrad este
o dovadă excelentă a expertizei mărcii noastre în domeniul sistemelor de
tracțiune integrală. Autoturismele noastre cu sisteme 4x4 îndeplinesc așteptări
și cerințe variate și, datorită tehnologiei de ultimă oră și a tehnologiei 4x4
inteligente, asigură experiențe incitante și manevrabilitate sigură în orice
situație. În numele întregii mele echipe, aș dori să îi mulțumesc fiecărui
cititor care a votat pentru automobilele noastre, astfel încât marca noastră să
poată ocupa primul loc la aceste două categorii.”
La categoria autoturismelor 4x4 comercializate la prețuri
mai mici de 40.000 euro, 13,8% dintre cititori au ales ŠKODA OCTAVIA 4x4 ca
fiind automobilul lor preferat. Modelul cu cele mai mari vânzări din gama
mărcii a fost votat câștigător atât la general, cât și la mărcile de import.
Bestseller-ul cehilor a mai fost ales pe primul loc de cititori la categoria
4x4 și în anii 2014, 2015 și 2019. Cu 6,59% dintre voturi, nava amiral din
portofoliu mărcii, ŠKODA SUPERB 4×4, este anul acesta modelul numărul unu între
autoturismele de import 4×4 cu prețuri mai mari de 40.000 euro. Astfel, 2020
este al 11-lea an în care modelul din vârful gamei ŠKODA este votat pe primul
loc la acest concurs.
Revista a organizat anul aceasta a 19-a ediție a
voturilor pentru Modelele 4x4 ale Anului. În concurs au intrat în total 218 de
modele de automobile. Cititorii și-au putut exprima voturile on-line între 10
ianuarie și 6 martie.
Povestea de succes a automobilelor moderne 4x4 ale mărcii
ŠKODA a început în 1999, odată cu lansarea primei ŠKODA OCTAVIA COMBI 4×4. Trei
ani mai târziu, fabricantul ceh de automobile a prezentat versiunea limuzină a
modelului OCTAVIA 4x4. Apoi a urmat a doua generație a popularei compacte, ce a
fost la rândul ei disponibilă cu sistem de tracțiune integrală.
În 2019, aproximativ 1 din 9 automobile ŠKODA OCTAVIA
livrate în Europa a fost echipat cu sistem 4x4. Acum, la a patra sa generație,
modelul este din nou disponibil în diferite configurații cu tracțiune
integrală. Totodată modelul a devenit acum și mai spațios, mai conectat și mai
emoțional ca niciodată.
ŠKODA a prezentat primul SUPERB limuzină cu 4x4 în 2008,
iar primul SUPERB COMBI 4×4 a urmat un an mai târziu. În 2019, aproximativ
fiecare al patrulea automobil nou înmatriculat pe piața europeană a fost
echipat cu tracțiune integrală, mai precis 26%. De când a fost complet
înnoită în 2019, ŠKODA SUPERB a fost echipată cu dotări noi, precum farurile
full-LED Matrix și o gamă și mai largăde sisteme inovatoare de asistență,
beneficiind astfel de tehnologii și mai moderne și devenind și mai atractivă.
Anul trecut a fost lansat și SUPERB iV, primul hibrid plug-in al mărcii.
Sistemul ŠKODA de tracțiune integrală este acum
disponibil în patru game de modele
ŠKODA a dezvoltat deja spre finele anilor 30 primele sale
prototipuri cu mai mult decât o singură punte antrenată. Iar povestea de succes
a sistemelor 4x4 ale epocii moderne a început în 1999, odată cu OCTAVIA COMBI
4×4. De atunci, ŠKODA AUTO a produs peste un milion de automobile 4x4, dintre
care 157.000 de unități în 2019. Cererea pentru autoturisme echipate cu
tracțiune integrală este atât de mare, încât producătorul auto ceh și-a extins
cu rigoare portofoliul 4x4 în ultimii ani. Astfel, în prezent clienții pot
comanda modelele KAROQ, OCTAVIA, KODIAQ și SUPERB cu tracțiune integrală.
Sursa: Patricia Zegreanu, Marketing &
Communication Manager Škoda
0 comentarii