Noul Renault Master

  • Noul Renault Master își dezvăluie silueta.
  • Un design « Aerovan » conceput pentru o eficiență din ce în ce mai mare.
  • Consum redus cu până la 21% în versiunea 100% electrică și o economie de 1,5 l/100 km pentru versiunea termică.
  • Vârful de lance al unei noi generații de autoutilitare va fi prezentat la Solutrans în zilele următoare.

O adevărată „poveste de succes” vândută în peste 3 milioane de unități din 1980, Renault Master se pregătește să treacă într-o noua etapă cu o nouă generație care va fi prezentată în zilele următoare la Salonul Solutrans din Lyon, Franța.

Noul Renault Master va fi primul model din seria autoutilitarelor de ultimă generație, mai eficiente, 100% conectate și inovatoare. Acest nou model a fost conceput pentru o utilizare optimă, permițându-i să meargă și mai departe, cu cheltuieli mai reduse și adaptându-se la nevoile actuale.

Datorită designului său „aerovan” și unui nou sistem de frânare, noul Renault Master permite o reducere a consumului de pana la 21% pentru versiunea electrică și 1,5 l/100 km pentru versiunea termică față de vechea generație.

Ca și generațiile anterioare, noul model va fi produs la uzina Batilly din Franța, unde și unitățile de producție au fost reproiectate pentru a funcționa într-un mod nou și inovator.

Mai multe informații vor urma în perioada următoare.

Sursa: Renault România 

Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii