Tehnologia
automotive Continental aduce reale dovezi de inovație în direcția vehiculului
definit de software.
Sistemul
de calcul avansat (HPC) inter-domeniu controlează instrumentația de bord și
alte funcționalități ale vehiculului dezvoltate de Continental.
Colaborare
tehnică cu Qualcomm Technologies, Inc.
Platformă
concretă CAEdge, ca soluție Continental, de a experimenta dezvoltarea
soluțiilor software bazate pe Cloud, în aplicațiile reale.
Specialiști din Iași și Timișoara sunt implicați în dezvoltarea unor tehnologii din cadrul acestui sistem.
Continental anunță implementarea unui sistem de calcul avansat inter-domeniu (HPC – High Performance Computer) în mașină. Pentru prima dată s-a realizat punerea împreună, într-o aplicație pentru un vehicul real, a instrumentației de bord a mașinii alături de alte funcții suplimentare ale vehiculului, cum ar fi siguranța la condus, parcarea automată cu controlul holistic al mișcării. Servind ca exemplu de cum poate arăta pentru inginerii auto dezvoltarea vehiculelor definite de software (SDV – Software Defined Vehicle), mașina cu tehnică SDV utilizând tehnologia Continental Automotive Edge Framework (CAEdge) bazat pe cloud, conectează vehiculul la cloud și oferă un spațiu de lucru virtual pentru a simplifica și accelera atât dezvoltarea și furnizarea, cât și întreținerea funcțiilor de sistem exclusiv prin software. Pentru implementare a fost utilizat Snapdragon Ride™ Flex System-on-Chip (SoC) cu sistemul pre-integrat Snapdragon Ride Vision de la Qualcomm Technologies, Inc.
„Cu tehnologia SDV pentru mașină, putem pune în valoare ecosistemul Continental: de la drum la cloud, de la virtual la real”, a declarat Gilles Mabire, CTO (Chief Technology Officer) în cadrul Continental Automotive. „Ca și prim-parteneri de colaborare pentru producătorii de vehicule, suntem mândri de modul în care am implementat conceptele putând prezenta atât capabilitățile, cât și provocările convergenței domeniilor auto într-un vehicul real definit de software”, a adăugat acesta.
Expertiza tehnică dovedită în ultima decadă consolidează poziția echipelor Continental din România pe harta centrelor care aduc o contribuție semnificativă în dezvoltarea produselor inovative, cum este tehnologia HPC (High Performance Computer) sau CAEdge.
Astfel, specialiști din Timișoara, ca parte a unor echipe internaționale, contribuie semnificativ la dezvoltarea framework-ului CAEdge asigurând dezvoltarea soluțiilor software, integrarea acestora, precum și testarea întregului cadru de lucru. Activitățile din România vizează și derularea de proiecte ce utilizează CAEdge în cadrul Continental la nivel global.
În același timp, echipele de dezvoltare software din Iași, în colaborare cu omologii lor din Frankfurt, au contribuit la implementarea și integrarea soluțiilor tehnice, care pun modelează viitorul industriei automotive, în arii precum: Flash file systems, Image and partition management, Key store, Secure store, System and user data etc.
Portofoliu
divers de funcții și expertiză în dezvoltare, totul într-o singură mașină
Tehnologie SDV pentru mașină demonstrează cele mai bune și mai inovatoare soluții pe care portofoliul sectorului de activitate Continental Automotive, le are de oferit în arhitectura de vehicul. Diferitele tehnologii utilizate includ funcții de parcare automată cu control holistic al mișcării, senzori cu ultrasunete, un sistem de frânare integrat și camere de vedere panoramică - toate integrate într-un sistem inovativ de calcul avansat inter-domeniu (HPC).
„Scopul nu este doar de a arăta cât de bine își îndeplinește rolul, individual, fiecare funcție, ci și de a valida cât de bine pot fi acestea integrate să funcționeze împreună mai multe tehnologii în arhitecturile mașinilor bazate pe HPC într-un vehicul definit de software”, a explicat Jean-François Tarabbia, șeful departamentului Architecture and Networking, din cadrul Continental Automotive. „Acesta este un pas crucial pentru a convinge piața că obiectivul de a combina mai multe unități de control într-un singur sistem HPC nu este doar fezabil, ci poate aduce și beneficiile pe care ni le dorim din perspectiva costurilor”.
Un element cheie pentru implementarea primului sistem HPC inter-domeniu într-o mașină reală este Snapdragon Ride Flex SoC, prima familie de SoC-uri din industria auto care acceptă sarcini de lucru critice multimodale pe un singur cip. Flex SoC este proiectat pentru costuri, putere și performanță optimizate. El permite producătorilor de automobile și furnizorilor să valorifice avantajul unei lansări accelerate pe piață și să adopte o abordare uniformă, deschisă și adaptabilă pentru proiectarea propriilor modele de vehicule. Pasagerii vor fi cei care în final vor beneficia de o experiență îmbunătățită de conducere, caracterizată prin asistență, siguranță și confort suplimentar.
„Conceptul de vehicul definit de software se bazează în mare măsură pe hardware de performanțe superioare ce poate gestiona un volum ridicat de date”, a spus Tarabbia. „Cu Qualcomm Technologies, avem alături de noi un puternic colaborator, care împărtășește obiectivul nostru ambițios de a aduce vehiculul definit de software pe șosea”, adaugă acesta.
Enrico Salvatori, SVP și Președinte Qualcomm Europe/MEA la Qualcomm Europe, Inc., a adăugat: „Este foarte entuziasmant să vedem Flex SoC folosit în sistemul Continental HPC și noua tehnologie de vehicule definite prin software folosit în mașină. Flex SoC oferă o abordare mai integrată și mai adaptabilă la proiectarea și dezvoltarea arhitecturii mașinilor. Urmărim să continuăm colaborarea cu Continental pentru viitorul mobilității definite de software”.
CAEdge oferă un
mediu bazat pe cloud pentru dezvoltarea eficientă a software-ului
Pentru mașina de prezentare, arhitectura software a fost dezvoltată folosind propria platformă Continental bazată pe cloud pentru vehiculul definit de software. Acesta conectează mașina la cloud și dispune de un spațiu de lucru virtual pentru a simplifica și accelera dezvoltarea, furnizarea și întreținerea software-ului funcțiilor de sistem. Acest lucru oferă inginerilor oportunitatea de a testa software-ul pe un sistem de calcul avansat (HPC) virtual, înainte de a fi implementat pe hardware-ul fizic și, de asemenea, de a remedia problemele legate de software prin depanarea software-ului direct în cloud.
CAEdge de la Continental este în prezent cel mai avansat concept pentru dezvoltarea aplicațiilor de vehicul definit prin software - SDV. Prin tehnologia SDV, Continental oferă acum viteză, productivitate în dezvoltare și gândire orientată către client, prezentand un avantaj competitiv acelora care urmăresc scurtarea timpul de lansare pe piață prin transferul funcțiilor software implmentate pe un sistem HPC virtual într-un vehicul de producție.
Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluții sigure, eficiente, inteligente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2023 o cifră de afaceri de 41,4 miliarde de euro și are în prezent aproximativ 200.000 de angajați în 56 de țări și piețe.
În perioada 1999 - 2023 Continental a investit peste 2.3 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele trei domenii de activitate ale companiei sunt reprezentate în România. Continental deţine cinci unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei şi Iaşi. Compania are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. La finalul anului 2023, Continental avea peste 20.300 de angajaţi, din care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni și va continua să angajeze în funcție de viitoarele proiecte.
Sursa:
Continental Romania
0 comentarii