Un
milion de automobile produse în ultimele 15 luni.
Nedeljković,
membru al Consiliului de Administraţie, responsabil Producţie: „Concentraţi-vă pe competitivitate şi inovaţie”.
Shenyang continuă, de asemenea, pregătirile pentru Neue Klasse.
BMW i5 care a ieşit recent de pe linia de producţie a uzinei Dadong din China a fost un reper: modelul electric în culoarea Frozen Pure Grey a fost automobilul cu numărul 6 milioane produsă de joint-venture-ul BMW Brilliance Automotive (BBA). A fost nevoie de doar 15 luni pentru a produce ultimul milion de maşini, pragul de cinci milioane fiind depăşit în februarie anul trecut. Noul reper este o dovadă a dinamismului şi competitivităţii reţelei de uzine din Shenyang, unde volumele de producţie rămân ridicate chiar dacă fabricile BBA se pregătesc pentru Neue Klasse.
„Automobilul cu numărul 6 milioane este un simbol al realizărilor remarcabile aici în Shenyang”, a declarat Milan Nedeljković, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil Producţie. „La fel ca în toate celelalte uzine ale noastre din întreaga lume, accentul este pus pe competitivitate şi inovaţie.”
Inteligenţa
artificială sprijină asigurarea calităţii
Automobilul emblematic a fost supus tuturor verificărilor obişnuite de calitate riguroase care au loc în uzina din Shenyang, inclusiv inspecţia automată a suprafeţei în atelierul de vopsire. Aici, fiecare automobil este fotografiat de 100.000 de ori, iar inteligenţa artificială este folosită pentru a identifica impurităţile, fibrele, zgârieturile sau alte defecte minore ale vopselei - fiabil şi precis până la milimetru. Orice nereguli sunt marcate pe suprafaţă cu laser si remediate.
Pregătirile
pentru Neue Klasse continuă
Între timp, Shenyang se pregăteşte să lanseze producţia Neue Klasse. BMW Group construieşte în prezent cinci instalaţii de asamblare a bateriilor de înaltă tensiune pe trei continente din întreaga lume, una dintre ele în Shenyang, unde, după o investiţie de 10 miliarde de yuani, vor fi produse baterii de generaţia şasea. Clădirea pentru noua unitate a fost finalizată în noiembrie anul trecut, iar instalarea instalaţiilor şi echipamentelor este în desfăşurare din martie acest an. Se aşteaptă ca primele baterii preserie să iasă de pe linia de producţie la sfârşitul acestui an. În acelaşi timp, la centrul local de cercetare şi dezvoltare încep teste vaste şi certificări de localizare.
Neue Klasse urmează să fie lansată în întreaga lume în 2025, China producând primele modele Neue Klasse din 2026. Toate cele trei fabrici BBA - Dadong, Tiexi şi Lydia - pot produce deja automobile electrice.
Sursa: BMW
România
0 comentarii